Leaderboard
Popular Content
Showing content with the highest reputation on 20.06.2019 in all areas
-
2 pointsPrimul smartphone care ar veni echipat cu o cameră de 64 de megapixeli nu ar fi nici Samsung, dar nici Huawei. Iar de iPhone nu poate fi vorba. Xiaomi nu este cunoscut în lume ca un producător de produse premium, dar are un talent în a aduce premiere pe smartphone-uri. Xiaomi Mi 9 a fost primul telefon dotat cu procesorul Qualcomm Snapdragon 855, iar Mi Mix a fost primul telefon mainstream cu muchii negre foarte mici. Firma chineză s-ar pregăti de o nouă premieră. Un viitor dispozitiv al companiei va avea încorporată o cameră foto de 64 de megapixeli. Această informație apare în urma unei descoperiri făcute de cei de la XDA Developers, care au descoperit mai multe linii de cod în aplicația de cameră a viitoarei interfeței MIUI 10 ce făceau referire la fotografii de 64 de megapixeli. Unele linii de cod făceau referire la un watermark care ar putea fi lipit peste fotografiile realizate de telefon. Este foarte probabil ca în acest an (sau la începutul anului viitor) să vedem un telefon cu un asemenea senzor după ce Samsung a anunțat că este gata să producă senzori foto de 64 MP pentru smartphone-uri, depășind astfel Sony, ce momentan nu are în ofertă un asemenea senzor foto. Sursa: https://playtech.ro/2019/smartphone-camera-foto-64-mp/
-
2 pointsin momentul cand faci un demo ca si admin vezi restul jucatorilor prin pereti ca si cum ai avea wall? P.S foarte utila lista cu comenzi multumesc
-
1 point
-
1 pointBanner Film prezentat: * Prezentare film: The Revenant este inspirat de romanul lui Michael Punke, bazat pe fapte reale. Acţiunea se petrece în America de Nord, în 1823, iar în centrul ei se află Hugh Glass (DiCaprio), membru al unei expediţii în Munţii Stâncoşi, unde este prins de un urs grizzly şi sfârtecat. Filmul este captivant din toate punctele de vedere, și îl arată pe DiCaprio în rolul pentru care a câștigat Oscarul. * Actori: Leonardo DiCaprio, Tom Hardy, Will Poulter * Gen-ul filmului: Acțiune, Adventură, Biografie * Durata: 2h 36min * Notă IMDB: 8.0/10 de la 622,620 de utilizatori * Trailer
-
1 pointAstrologii anunţă o perioadă fructuoasă în domeniul finanţelor, dar şi în dragoste. Horoscop 20 iunie 2019 Berbec Berbecii vor găsi o modalitate de îmbogăţire în această zi. Există o persoană care vă va oferi imboldul de a porni o nouă afacere, iar cei apropiaţi vă vor fi alături cu sfaturi şi ajutor. Aveţi încredere în potenţialul vostru şi mergeţi tot înainte. S-ar putea ca la finalul zilei să puneţi capul pe pernă cu siguranţa unui succes răsunător. Horoscop 20 iunie 2019 Taur Taurii trebuie să înveţe să îşi pună în ordine gândurile, dieile şi planurile de viitor. Nu vă aruncaţi cu capul înainte în proiecte complicate, care necesită timp şi efort, ci mai degrabă faceţi paşi mici, dar siguri. În căutarea dragostei s-ar putea să întâlniţi pe cineva interesant, cu care aveţi multe în comun. Aveţi inima deschisă spre noi oportunităţi în sfera amoroasă. Horoscop 20 iunie 2019 Gemeni Gemeni, nu vă grăbiţi în afacerile personale. Nu este exclus conflictul cu un partener, fie el de relaţie sau din domeniul finanţelor. Aveţi răbdare, comunicaţi eficient şi veţi găsi o rezolvare pentru toate problemele sau neajunsurile din prezent. Este posibil să puteți mări veniturile ca urmare a unei tranzacții financiare de succes. S-ar putea să aveți noroc şi parte de o surpriză spre finalul zilei. Horoscop 20 iunie 2019 Rac O conversație cu o persoană atrăgătoare îi transformă pe Raci în romantici incurabili, gata să înceapă o nouă poveste de iubire. O singură problemă ar fi, noua cucerire habar nu are. Înainte de a visa la nepoți, nativii din zodia Rac ar face bine să facă un prim pas și să invite persoana respectivă la o cafea, așa cum procedează cam toată lumea la început. Emoțiile se vor spulbera rapid, însă este nevoie de un prim pas. Horoscop 20 iunie 2019 Leu Numai Leu să nu fii în această zi încărcată cu dilemele la tot pasul. Una dintre ele, însă, le depășește pe toate celelalte, pentru că ține de sentimente. Multe și nu doar pentru o singură persoană. Nativii din Leu ar face bine să se hotărască încotro vor să meargă, pentru că se adună nori negri și în curând vine furtuna. Horoscop 20 iunie 2019 Fecioară Fecioarele au de ales între a face un buget și a face datorii. Luna e prea lungă pentru ritmul lor de cheltuit banii pe obiecte nu tocmai necesare, iar prin portofel e cod galben de vânt. Ceva mai multă atenție nu ar strica deloc, mai ales că s-ar putea ivi evenimente neașteptate. Nu ezita să ceri ajutorul prietenilor, dacă simți că ai nevoie de un sfat sau un mic impuls financiar. Atenție mai mare și pe plan personal, dacă relația trece prin momente dificile. Horoscop 20 iunie 2019 Balanţă Balanţa în timpul zilei va zâmbi și va fi foarte activă. În principiu veţi fi de mare ajutor pentru cei care sunt ocupați cu lucrul. De asemenea, atitudinea ta pozitivă te va ajuta la o negociere responsabilă sau la găsirea unui bun specialist sau partener ideal pentru o poveste de dragoste. Singurul lucru care intră sub incidența unei interdicții stricte este să încerci să copiezi pe altcineva. Horoscop 20 iunie 2019 Scorpion Scorpionul astăzi poate complica o situaţie care poate duce la probleme majore în familie. Vorbim despre un incident care are potenţial de a afecta grav relaţiile cu anumite rude mai în vârstă. Dacă poţi evita aceste discuţii, fa-o, chiar dacă asta înseamnă să nu-ţi exprimi punctul de vedere. Cu ciguranţă poţi face asta cu altă ocazie, după ce te calmezi și te gândești la ce să faci în continuare. Horoscop 20 iunie 2019 Săgetător Săgetătorul trebuie să facă mişcare azi. Nu pierdeţi oportunitățile în această zi, pentru că există șansa să puteţi ajunge la oamenii potriviți, veți sprijin financiar la proiecte îndrăznețe sau, datorită unei coincidențe fericite, veți avea o întâlnire pentru o poziție de prestigiu. Seara, crește probabilitatea întâlnirilor neașteptate. Poate că fostul partener își va aminti din nou de tine, propunând să reînnoiască relația de la zero. Horoscop 20 iunie 2019 Capricorn Capricornii trebuie să evite conflictele cu ceilalți. Lucrați pe starea de spirit, reconstruindu-l pe pozitiv. Cresc, astfel, şansele succesului în afaceri profesionale, dar şi obținerea atenției unei persoane pe care aţi pus ochii de mai multă vreme. Astrele vă recomandă să nu călătoriţi prea departe de casă şi să nu faceţi cheltuieli inutile. Puteți da banii pe un articol elegant de îmbrăcăminte sau pe un obiect extrem de necesar în gospădărie. Horoscop 20 iunie 2019 Vărsător Astăzi, Vărsătorii pot face tot felul de confuzii. Interesul unei persoane pentru voi nu înseamnă neapărat că vrea să aveţi o relaţie sentimentală. Poate fi o chestiune de simpatie personală sau de dorința de a se apropia doar din interes profesional. Nicio altă surpriză nu este prevăzută pentru ziua de joi. În ansambul această zi nu este rea din nicin punct de vedere. Horoscop 20 iunie 2019 Pești Peştii se îndrăgostesc. Astăzi, şi-ar putea întâlni jumătatea. Aceşti nativi trebuie să fie foarte atenţie în jur, persoana care i-ar putea face fericiţi pentru tot restul vieţii nu se află departe de ei. Aveţi încredere în propria intuiţie şi acţionaţi. Spre seară, vă veţi relaxa în aer liber, într-un parc. Sau vă veţi bucura citind cartea preferată.
-
1 point
-
1 point
-
1 point
-
1 point
-
1 point
-
1 point
-
1 point
-
1 point
-
1 point@florin e usor sa spui totul din afara, te invit in staff sa vezi cum decurge totul, stii vorba aia "schimbarea incepe cu tine"! cat despre datul adminului aiurea, crede-ma ti-o spun din experienta, doar asa ne dam seama cine este bun, cine ramane, cine merita, daca nu incercam nu o sa aflam/sti niciodata ce fel de persoane sunt sau cat de exeprimentate sunt si cate imbunatatiri/schimbari pot aduce serverului! Activitatea mea de exemplu nu poate sa fie non-stop, eu muncesc de dim pana seara la fel ca altii, unii lucreaza mai mult decat mine....fiecare isi face prezenta pe server cum ii permite timpul, intram sa ne bucuram si sa ne relaxam nu sa ne batem in top-uri la playeri si activitate! P.S: pentru cei care vor sa schimbe ceva din afara, lasati propuneri cu ce ar trebui noi adminii sa facem pt acest server si, cine stie, poate o sa le aplicam
-
1 pointProblema cu playerii pe server este ceva global, tinand con ca firmele de boost nu mai baga playeri cum baga acum 6 luni sau mai bine zis un an. Fata de alte servere mergem destul de bine datorita playerilor fideli si al adminilor. Pe forum e foarte greu sa generam activitate din simplu motiv ca forumul este dedicat doar unui singur server, poate daca incepem sa afiliem servere si sa oferim suport sunt sigur ca activitatea ar fii de 100 de ori mai mult. Momentan nu as vrea sa fac aceasta schimbare. O sa incercam sa facem forumul activ doar prinactivitatea la adminii nostri si al playerilor fideli. Scuzati erorile ca scriu de pe telefon si cam 24 de h nedormite.
-
1 point
-
1 point
-
1 point
-
1 pointAcesta este, de fapt, un vas, cel mai mare de acest gen. Este construit în prezent în România și ar funcționa asemenea unui oraș plutitor. Acest oraș plutitor nu este altceva decât un vas special construit pentru efectuarea de studii științifice. Proiectul a fost finanțat de un miliardar din Norvegia și a costat 350 de milioane de dolari. Vasul este denumit „Research Expedition Vessel” (REV) și urmează să fie gata pentru folosire în 2021. Acesta este construit în șantierul naval VARD din Tulcea. Nava urmează să fie cea mai mare de acest gen și poate găzdui 60 de oameni de știință și o echipă de 30 de marinari. Pentru primii trei ani, cercetătorii vor avea acces gratuit, pentru că Kjell Inge Rokke, norvegianul care a investit în acest proiect urmează să pună la bătaie alte 150 de milioane pentru a asigura aceste costuri. Pentru a-și îndeplini atribuția de orașplutitor, REV va găzdui și turiști la bordul său, în proporție de 60% din capacitatea de locuri de cazare. Totuși, scopul principal îl reprezintă cercetarea științifică. Vasul va fi echipat cu o mulțime de vehicule pentru a ajuta la realizarea studiilor: de la submarine autonome sau operate de la distanță, la drone subacvatice. Misiunea fundației REV Ocean este să descopere soluții pentru problemele cu care oceanul se confruntă. „Și cred că, prin fundația noastră, REV Ocean, și cu viitoarea noastră super-navă de cercetare, o să avem un impact semnificativ asupra științei oceanului, datorită abilității noastre de a ajunge și de a opera în zone neexplorate cum trebuie până acum”, a declarat Alex Rogers biolog britanic și director științific al fundației pentru Mindcraft Stories. Vasul va funcționa precum un oraș știițific plutitor și va avea toate componentele necesare pentru studierea amănunțită a oceanului. Acesta va fi populat cu oameni din diverse domenii științifice: de la biologi și oceanografi, la chimiști sau experți în științele sociale. sursa: https://playtech.ro/2019/oras-plutitor-romania/
-
1 point
-
1 point